Despre Institut
Human Development Institute (HDI) creează punți între cunoaștere și practică, acolo unde înțelegerea comportamentului uman poate schimba felul în care oamenii învață, profesioniștii intervin, iar organizațiile iau decizii.
Dezvoltăm programe de învățare și dezvoltare adaptate nevoilor de azi, cercetare aplicată, inițiative și consultanță strategică, reunind cunoașterea științifică despre om și societate cu experiența practică și perspectiva politicilor publice.
De la dezvoltarea autonomiei și discernământului până la intervenția profesionistă în situații umane complexe, HDI transformă cunoașterea în instrumente care pot fi folosite în lumea reală.
Focusul HDI

ÎNVĂȚARE & DEZVOLTARE
Programe care transformă cunoașterea despre om și societate în instrumente pentru înțelegere, discernământ, autonomie și acțiune

FORMARE
Formare aplicată pentru profesioniști care lucrează cu oameni și intervin în situații complexe, vulnerabile sau cu miză ridicată.

CERCETARE & INOVAȚIE
Explorăm probleme umane și sociale relevante și transformăm cercetarea, experiența și practica în modele, metode și soluții aplicabile.

CONSULTANȚĂ STRATEGICĂ
Sprijinim organizații și instituții în înțelegerea problemelor complexe, definirea direcțiilor și construirea unor răspunsuri centrate pe oameni și realitatea din teren
METODA HDI

FELUL ÎN CARE LUCRĂM ESTE LA FEL DE IMPORTANT CA CEEA CE PREDĂM
Nu vrem participanți care reproduc opiniile noastre mai elegant. Vrem oameni capabili să examineze inclusiv ceea ce le spunem noi.
Nu îi spunem participantului ce să creadă. Îl ajutăm să vadă mai mult, să înțeleagă mai bine, să verifice, și să poată alege ceea ce recunoaște ca fiind alegerea lui.
Programul OWN
Cum se descurcă copilul tău când tu nu ești acolo?
Un program despre discernământ, autonomie și gândire critică
Când un prieten îi spune „Dacă ții la mine, faci asta”.
Când grupul insistă „Hai, toți merg”.
Când cineva pe care îl admiră vorbește cu multă siguranță.
Când o relație începe să ceară mai mult decât ar vrea să dea.
Când emoția e puternică, informația e incompletă și decizia trebuie luată acum.
De cele mai multe ori, adolescenții știu regulile. Știu că nu trebuie să creadă tot ce aud. Știu că au voie să spună „nu”. Știu că presiunea există.
Dar una este să știi ceva din afara situației și alta este să poți folosi acel lucru când ești chiar tu în interiorul ei.
OWN CORE este un program intensiv HDI pentru adolescenți de 14–18 ani construit exact pentru acest spațiu.
Nu este un curs în care tinerii stau și ascultă.
Este o experiență de lucru în care intră în situații, aleg, votează, argumentează, fac jocuri de rol și experimente, observă cum au reacționat și primesc instrumente simple pe care să le poată recupera exact când contează. Între întâlniri, le duc în viața reală prin micro-experimente și planuri concrete de tipul „Dacă se întâmplă asta, atunci îmi pun întrebarea asta”.
În patru etape, OWN îi ajută să vadă mai clar ce se întâmplă, să recunoască influența, să rămână conectați la propria judecată atunci când relația contează și să ia decizii mai bine gândite atunci când nu au toate răspunsurile.
OWN nu le spune adolescenților ce să aleagă.
Îi ajută să recunoască momentul în care emoția, grupul, o relație sau presiunea încep să aleagă în locul lor.

Know your mind. Own your life.

De ce HDI
Lumea ne cere să fim eficienți, să luăm decizii bune și să navigăm situații din ce în ce mai complexe, dar capacitatea de a face toate acestea nu se rezumă la ceea ce știm. Depinde și de cât de bine înțelegem cum funcționăm.
Mintea noastră nu percepe realitatea perfect. Emoțiile, experiențele anterioare, presiunea, relațiile, contextul și influența celorlalți modelează ceea ce vedem și felul în care interpretăm ceea ce ni se întâmplă. Uneori ne ajută. Alteori ne pot îngusta perspectiva exact în momentele în care avem cea mai mare nevoie de luciditate și discernământ.
La HDI ne interesează ce devine posibil atunci când învățăm să vedem mai mult: despre noi înșine, despre ceilalți și despre realitatea din jurul nostru. Să putem trece dincolo de prima impresie, să recunoaștem ce ne influențează și să distingem mai bine între ceea ce simțim, ceea ce presupunem și ceea ce știm.
Pentru că din acel punct se schimbă și ceea ce facem: alegem mai conștient, relaționăm mai sănătos, judecăm mai limpede și construim decizii și strategii mai bune.
Pentru noi, dezvoltarea umană începe cu a vedea mai clar pentru a putea alege și acționa cu mai multă libertate.

Mădălina Radu
fondator Human Development Institute
De peste două decenii lucrez la intersecția dintre oameni, instituții și deciziile care le modelează viețile. Am început în domeniul drepturilor omului și am ajuns să construiesc politici publice, să conduc reforme și instituții și să coordonez răspunsuri naționale în unele dintre cele mai complexe situații sociale ale ultimilor ani.
Am lucrat în domenii foarte diferite, de la protecția copilului, dizabilitate și trafic de persoane până la migrație, incluziune și reformă socială, dar, în timp, am descoperit că în spatele unor probleme aparent foarte diferite se află adesea aceleași întrebări despre oameni: cum percepem realitatea, ce ne influențează alegerile, cum funcționează relațiile și puterea și ce ne ajută să rămânem lucizi atunci când lucrurile devin complicate.
Aceste întrebări m-au dus dincolo de politicile publice, către psihologie, științele comportamentale și științele cognitive, pe care le aprofundez academic. Studiez și lucrez la intersecția dintre ceea ce știm despre mintea și comportamentul uman și ceea ce vedem, concret, în viața oamenilor, în organizații și în societate.
HDI s-a născut la întâlnirea dintre aceste două lumi: experiența de a lucra cu probleme umane reale și nevoia de a înțelege mai profund omul care se află în centrul lor.
Fulbright Fellow · ASPEN Fellow · expert în politici publice și drepturile omului · peste 20 de ani de experiență națională și internațională.
Cunoscută profesional anterior ca Mădălina Turza
Conectează-te cu HDI
Răspundem întrebărilor dumneavoastră:
office@hdi-romania.com
Telefon
+40733.301.518
Locație
Bucureşti, Sector 3, Str. Nerva Traian, nr. 27-33
Date fiscale
CUI 55575545,
Nr. Registrul Comerțului J2026054118003
IBAN: RO92 BTRL RONC RT0D H581 0201
Banca Transilvania
